Epistolă cu icoană, probabil din iconostasul de marmură al catholiconului, a doua jumătate a secolului al XII-lea

Iconostasul epistil este una dintre cele mai importante lucrări ale Mănăstirii Vatopaidi și un exemplu excelent de pictură din epoca Comnenă. Icoana, care nu își păstrează dimensiunile originale, este păstrată în patru secțiuni, în care optsprezece compartimente sunt formate sub un arc cu arcade în relief și coloane. Cele cinci compartimente centrale înfățișează Marea Rugăciune, cu Hristos întronat în centru și de o parte și de alta figurile în lungime ale Fecioarei Maria și Înaintemergătorul, însoțite de un înger. Subiectul se încheie cu apostolul Petru și evanghelistul Ioan Teologul în stânga, iar cu apostolul Petru și evanghelistul Ioan în dreapta. Chiar deasupra intersecțiilor arcadelor se află șase busturi de îngeri, care sunt îndreptate spre Hristos.

Scenele rămase ale epistilului se referă la viața Fecioarei Maria și a lui Hristos. Acestea sunt compoziții cu puține chipuri, echilibrate și simetrice, cu figura umană ca element dominant, datorită cărora mediul natural și clădirile sunt dezvoltate discret în spațiu. Trăsăturile chipurilor sunt redate într-o manieră picturală. Pretenția verde-măsliniu de pe părțile nude este combinată ușor cu ocrul cărnii, în timp ce obrajii și frunțile figurilor sunt încălzite de pete roșii. Expresia fețelor emană o chibzuință senină, fără tensiune și încărcătură dramatică, chiar și în scene care ar necesita exprimarea emoțiilor umane, cum ar fi Răstignirea și Decapitarea. Figurile, care cu posturi și mișcări ritmice sunt unite într-un singur întreg, sunt grațioase și flexibile. Veșmintele lor prezintă falduri largi și drepte care acoperă și evidențiază discret volumul corpului. Lucrarea de înaltă calitate artistică este datată, pe baza iconografiei și stilului său, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, iar interpretarea sa într-un atelier din Constantinopol nu poate fi exclusă.