Miracolele lui Panagia Paramythia și Panagia Pantanassi

Prolog

Durerea este un oaspete neașteptat și nepoftit. „Nu există om care să trăiască această viață trecătoare fără tristețe. Și dacă nu se întâmplă astăzi, se va întâmpla mâine; iar dacă nu se întâmplă mâine, va veni tristețea în viitor”, spune Sfântul Gură de Aur. Așa cum niciun om nu este nemuritor, tot așa niciun om nu este fără tristețe. Diferența constă în magnitudinea ei. La un moment dat în viața noastră pământească vom întâlni acest oaspete supărător. Intensitatea durerii poate fi dificilă sau ușoară, poate fi mică sau mare, poate fi puternică și obositoare.

Intrarea durerii, a necazurilor și a feluritelor boli care afectează trupul și sufletul omului a avut loc după călcarea și neascultarea sa de porunca lui Dumnezeu în Paradis. Viața fără durere și fără tristețe a primelor ființe create a fost întreruptă de voința lor. Starea de decădere a fost asociată cu decăderea și moartea. Boala a început cu primul om și apoi a biruit întreaga rasă umană, scrie Sfântul Nicolae Cabasila. După păcat, „durerea, întristarea și chinul au căzut asupra lui”. Tristețea, suspinul, plânsul, lacrimile, jalea și moartea vor fi eliminate în viața de apoi.

În Vechiul Testament, boala pare a fi pedeapsa lui Dumnezeu pentru încălcarea poruncilor Sale. Cine păzește poruncile nu este în pericol de a se îmbolnăvi (Exod 15:26). Dacă Dumnezeu vede o persoană căindu-se după fărădelege, atunci intervine ca medic, o vindecă și o mângâie.

Oricine încalcă poruncile lui Dumnezeu alege, în esență, să trăiască împotriva naturii sale, așa cum a fost creat de el. Poruncile stabilesc limitele în care omul trebuie să se miște. Dacă, ca om liber, le depășește, el suferă consecințele. „Cine păcătuiește înaintea creatorului său va cădea în mâinile doctorilor.” Deci Dumnezeu nu pedepsește, pentru că El este iubire. Omul se pedepsește singur încălcând ordinea pe care Dumnezeu a stabilit-o la crearea lumii.

Acest lucru se observă în societatea de astăzi, caracterizată de abundența bunurilor și de consumul lor imoderat de dragul plăcerii. Bolile care îl afectează pe om și îi pun viața în pericol se datorează stilului său de viață și alimentației. „Dintr-o dietă anormală și dezechilibrată, adesea se nasc boli la mulți.” În învățătura patristică, pasiunile fizice și cele mentale sunt legate. Lăcomia, care este o pasiune mentală, îl conduce pe om la lăcomie, care este o pasiune fizică. Domnul nostru eliberează sufletul bolnav de păcat prin vindecarea trupului. Unii suferă fizic din cauza malignității lor mentale.

În Noul Testament, boala este metoda pedagogică pe care Dumnezeu o folosește pentru a-l mântui pe om de păcat. Durerea și boala îl fac pe om capabil să primească harul. De aceea se laudă Apostolul Pavel, zicând: „Mă voi lăuda cu atât mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca harul lui Dumnezeu să rămână peste mine” (2 Corinteni 12:9). Vasile cel Mare explică faptul că sfinții se îmbolnăvesc pentru a nu părea că depășesc limitele firii umane sau că se deosebesc în firea lor de ceilalți oameni.

Când o persoană se îmbolnăvește, recurge la știința medicală. Este utilă și necesară. Dumnezeu „a dat oamenilor știința medicală pentru ca aceștia să fie glorificați prin minunile sale, cu care a vindecat și a înlăturat durerea bolnavilor”. Vasile cel Mare, care a studiat medicina timpului său, scrie că Dumnezeu, pentru a ajuta firea noastră bolnavă, a acordat diverse arte printre ele și medicina. „A ne pune speranța de sănătate în mâinile medicilor este brutal, vedem cum suferă unii oameni nenorociți, care insistă să-i numească pe medici salvatori. A evita complet beneficiile pe care ni le oferă, dezvăluie încăpățânare.”

Atât știința, cât și ajutorul lui Dumnezeu sunt necesare. În mod caracteristic, ceea ce scrie cel mai pios Stareț Iosif Isihastul într-una din scrisorile sale este: „Mi-au trimis un medicament deosebit și acesta, după Dumnezeu, a fost leacul meu. Am avut la dispoziție patruzeci de zile să mănânc. După ce am luat medicamentul, am mâncat, am dormit și m-am însănătoșit. Slavă Domnului! Am început să mă mișc și să scriu oarecum...

Cât despre mine, mulți au venit la mine și prin rugăciune și post au fost vindecați. Dar acum, Domnul nu mă ascultă, așa că aș putea învăța atât medicamente, cât și doctori. Să devin condescendent față de toți.

Am citit și eu scrisorile Sfântului Nectarie și am văzut cât de mult a acordat atenție unui sfânt atât de mare doctorilor și medicamentelor! Eu, bietul ascet, am îmbătrânit în deșert și am vrut să mă vindec doar cu credință. Acum învăț și eu că sunt necesare atât medicamente, cât și har. Așa că acum voi spune precum sfântul: „Ai grijă să te însănătoșești; îndreaptă-ți nervii în orice fel poți și îți vei găsi din nou rugăciunea și pacea.”

Așadar, boala este un fenomen global. Toată lumea se îmbolnăvește. Atât păcătoșii, cât și cei drepți. Atât apostolii, cât și sfinții. Domnul nostru Iisus Hristos a suferit mai mult de bunăvoie, pentru noi. El a îndurat tortura dureroasă a răstignirii. Ar fi putut să o evite. Nu ar fi putut simți durerile oribile folosindu-și puterea divină. Nu a făcut-o și a băut paharul amar al morții. De atunci, El stă alături de noi ca un Dumnezeu al implorării și al mângâierii.

Și Maica Domnului a simțit o durere profundă când și-a văzut Fiul iubit și Dumnezeu pe cruce. Așa cum prezisese Simeon, o sabie, sau un cuțit ascuțit, i-a străpuns sufletul. A simțit durere de-a lungul vieții când L-a văzut pe Domnul disprețuit și ocărât. Plângerea maternă a Maicii Domnului este consemnată în cuvintele părinților și în imnologia Bisericii. În Staurotheotokia, imnuri scrise de Leon al VI-lea, împăratul Bizanțului, este prezentată durerea Maicii Domnului pentru moartea nedreaptă a lui Hristos. În timp ce toată creația se bucură de răscumpărarea oferită de Fiul ei înălțându-se de pe cruce, ea însăși, adresându-se lui și „strigând în agonie”, spune că „sabia durerii este sfâșiată”, „îmi tremură măruntaiele”. Cuiele cu care au fost străpunse mâinile lui Hristos i-au rănit și propria inimă. Lângă cruce, „am plâns amar”, „am îndurat multe dureri... plângând și tânguindu-mă”.

Poporul lui Dumnezeu, văzând marea durere maternă, a considerat-o pe Fecioara Maria propriul refugiu, adăpost, speranță și ajutor în diverse necazuri și nevoi. Se îndreaptă din toată inima către simpatia și compasiunea nemăsurată, „înțelegerea puternică” și ocrotirea caldă a Maicii Domnului.

În epoca de astăzi, când omul și-a pierdut credința și speranța și trăiește într-o singurătate de neconsolat, are nevoie de sprijin și de un basm. Boala are nevoie de răbdare și speranță. Dacă omul bolnav nu le are, atunci durerea lui crește. Omul răbdător va primi o mare răsplată de la Dumnezeu, dacă va îndura cu răbdare greaua suferință a bolii. Mai ales cei care suferă de boli cronice care sunt însoțite de dureri severe nu ar trebui să dispere, nu ar trebui să-și piardă curajul. După cum spunea Starețul Paisie: „Omul, când este complet sănătos în sănătatea sa, nu este bine. Este mai bine pentru el să aibă ceva. Eu, am beneficiat atât de mult de pe urma bolii, nu am beneficiat de tot exercițiul fizic pe care îl făcusem până atunci.”

Cei dintre voi care suferiți și vă simțiți slabi aveți un refugiu sigur, este Fecioara noastră Maria, încredeți-vă în Ea. Adăpostiți-vă în Ea cu rugăciunea voastră. Cereți mijlocirile Ei. Veți avea repede un răspuns. Acest lucru este consemnat în mărturiile conținute în această mică carte. Sunt intervențiile miraculoase prin sfintele icoane ale Paramythiei și Pantanassi.

Credem că această publicație a Sfintei noastre Mănăstiri va ajuta creștinii credincioși, și mai ales pe cei aflați în suferință și întristare și pe cei care îi simpatizează, pentru ca aceștia să găsească sprijin și mângâiere, dar și pentru a o slăvi pe Preasfânta Fecioară Maria pentru mila ei față de neamul omenesc.

Abatele

a Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped

sursa: Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Miracolele Panagia Paramythia și Panagia Pantanassi, Muntele Athos