Iakovos Neaskitiotis „Discurs de laudă către Sfinții Vatopedi” (Partea a 3-a)

Informații istorice despre mănăstire de la Iakovos Neaskitiotis

[Postarea anterioară: https://www.vatopedi.gr/agion-oros/iakovou-neaskitioti-egkomiastikos-logos-stous-vatopedinous-agious-meros-2o/]

Povestea începe cu Constantin cel Mare, care, potrivit autorului, este primul constructor al Mănăstirii, care „a ridicat trei temple mari pe temelii, a așezat călugări și a numit Muntele Paradisul Maicii Domnului”.[13].

Apoi, se vorbește despre salvarea fiului împăratului Arcadie (395-408) și donațiile regale de ctitorie către Mănăstire, icoana Maicii Domnului Vimatarissa, Sfântul Sava, Arhiepiscopul Serbiei († 1235), „fondatorul Mănăstirii Chelandarius”, care a construit șapte capele în Vatopedi, călugărul sârb Lazăr (1371-1389), care a sfințit Sfântul Brâu al Maicii Domnului, noii fondatori ai mănăstirii Atanasie, Nicolae și Antonie de Adrianoupolis (secolul al X-lea), Sfântul Ghenadie docheiarul (secolul al XIV-lea), Sfântul Neofit, promontoriul capelei Maicii Domnului Paramithia, „preasfântul schit al Colegiului”.[14] și minunata sa supunere, tipul și exemplul ascultării perfecte”[15] Agapios (secolul al XIV-lea), precum și Agarenos, care îl cumpărase pe Agapios când acesta din urmă fusese capturat de pirați și care Agarenos, împreună cu cei doi fii ai săi, a locuit mai târziu în Vatopedi, „prea evlaviosul părinte al nostru Nicodim, numit odinioară Nikephoros, așa cum apare în Filocalie...”[16], împăratul Ioan Cantacuzen, care după ce „a renunțat la împărăție, venind la Mănăstire, a primit sfânta icoană, schimbându-și numele în Iosaf, așa cum apare scris în Sinodul Ortodoxiei...”[17], sfântul Sava cel Nebun pentru Hristos, precum și biograful său, „mare în înțelepciune” Sfântul Filotei, Patriarhul Constantinopolului și, în final, „ultimul dintre ceilalți care a excelat în sfințenie... divinul nou apărut în zilele noastre” Eudocim, ale cărui transfer al sfintelor moaște „poartă o imagine a splendorii și nestricăciunii viitoare”[18]Iacob se referă la acest sfânt Vatoped nou apărut și la minunile săvârșite de „moasca sa preasfântă” mai pe larg decât la toți ceilalți, așa cum a scris despre el în mai multe dintre lucrările sale.[19].

Povestea martiriului sfinților martiri Vatopedi[20], care este în principal subiectul acestui studiu, autorul îl inserează între referința sa la Sfântul Nicodim Isihastul, în timpul căruia, conform relatării, mănăstirea Vatopedului atinsese o mare prosperitate, și referința sa la Ioan Cantacuzen. Cităm apoi fragmentul relevant din Logosul Encomiastic analizat aici, care se referă la sfinții martiri ai Mănăstirii, pe care, însă, pentru o comparație necesară, îl plasăm alături de fragmentul relevant din Memoriul menționat anterior al lui Iacob din Neosketi către sfinții martiri zografiți, care, însă, se referă la evenimentele mănăstirii Vatopedului.[21]:

„... De aceea, această Sfântă Mănăstire este fericită și prosperă și îmbogățită cu tot felul de lucruri bune.[21], prin providența lui Dumnezeu s-a întâmplat ca Mihail cel Latin să ia sceptrul regatului. Care, temându-se de Carol, regele Apusului, pentru căsătoria pe care o avea cu Balduin, pe care îl alungase din Constantinopol, l-a lingușit pe Papa Grigore și a acceptat conciliul ilegal ținut la Paris, în Galia, de trei sute de frați nesfinți, și a respins sfântul al șaptelea conciliu ecumenic. L-a avut și pe patriarhul Becca ca și complice. Și a fost mare tulburare în Biserica Răsăriteană, pentru că cei care nu au acceptat latinismul au fost pedepsiți aspru și mulți au apărut ca martiri. Prin urmare, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, în anul 1280, a trecut pe lângă Muntele Athos, avându-l cu el pe Becco și pe câțiva cardinali ai Papei cu o flotă.

Și a cerut ca și Monahii de pe Munte să slujească în Mănăstiri, să accepte și ei latinismul, cei care nu au ezitat să slujească alături de ei au devenit mărturisitori, trisolvienii îndurând diverse morți. Venind la această Mănăstire Vatoped, starețul Eftimie l-a mustrat deschis pe rege ca fiind eretic și ticălos. La fel, frații l-au anatematizat în unanimitate pe patriarhul Vekho. Mâniat, a poruncit armatei să-i prindă pe Monahii pe care i-au prins, iar pe cei privați i-au exilat în afara Mănăstirii, în muntele numit Fourkovouni. Și i-au exilat pe ieromonahi și învățați, doisprezece la număr, în afara Mănăstirii. Și l-au legat pe starețul Eftimie cu un lanț și l-au lăsat pe o stâncă în mare, dincolo de Kalamitzi, și s-a înecat, cel neînfricat a primit cununa muceniciei.[22]Și, punând mâna pe ustensilele mănăstirii, aproape că au devastat mănăstirea.

Când acești tirani au plecat, frații rămași care erau ascunși în păduri s-au adunat, au găsit rămășițele sfinților martiri și, după lamentări și imnuri, le-au îngropat cu smerenie, cântând psalmul potrivit: „Dumnezeule, neamurile au intrat în moștenirea Ta, au pângărit templul Tău cel sfânt.” Aceste lucruri s-au întâmplat în luna octombrie. După patruzeci de ani, regele Andronic Paleologul, fără glorie, a trimis apostolii, a renovat Mănăstirea, sfințind și Metohionul, vase sacre și alte lucruri, așa cum se arată în lingurile sale de aur... [23].

„Ei iau în stăpânire Mănăstirea Vatopedi de undeva și, intrând, au găsit-o goală, cu excepția bolnavilor și a bătrânilor. Când au fost întrebați despre stareț și despre ceilalți călugări, au spus că fugiseră în păduri și în munți pentru a păstra Ortodoxia neîntinată. Dar i-au decapitat pe acești oameni și, după ce au căutat prin împrejurimile Mănăstirii, l-au găsit pe starețul Eftimie și pe cei cu el, care i-au denunțat deschis pe rege și pe Bekko ca fiind eretici și răi. Iar frații i-au anatematizat în unanimitate. Tiranul, înfuriat, a numit o armată și, prinzându-i, i-au împrăștiat pe indivizii privați în afara Mănăstirii, pe muntele numit Fourkovounion, și pe cei doisprezece călugări și laici din apropierea Mănăstirii și i-au împrăștiat. Cât despre preasfințitul stareț Eftimie, l-au legat cu lanțuri și l-au lăsat pe un recif stâncos în marea Kalamitsi. Iar cel neînfricat s-a înecat, primind coroana muceniciei. Și jefuind uneltele Mănăstirii, aproape au devastat Mănăstirea. După aceasta, călugării ascunși care au fost salvați au ieșit și au îngropat rămășițele sfinților martiri. plângând și zicând: „Dumnezeu a adus neamurile la moștenire” și așa mai departe.”[24].

[Continuare]

13. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 76.
14. James, în nota sa de subsol, justifică acest nume după cum urmează: „adică școală. Școala se numește «Colegiu» în italiană, de unde probabil schitul și-a primit numele de la școala din apropiere.”
15. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 83.
16. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 86.
17. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 88.
18. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 89.
19. Secvența descoperirii sfintei relicve a Sfântului nostru Părinte Sava de Vatopedă (Cod. Vatopedă 1898, pp. 1a-23b. Cod. Kafsokalyvion 154, pp. 939-963). Despre descoperirea relicvei Sfântului Eudochim de Vatopedă (Cod. Xenofon 358, pp. 91-117). Discurs despre descoperirea relicvei Sfântului nostru Eudochim, de la Sfânta Mănăstire Vatopedă (Cod. Vatopedă 1898, pp. 24b-38b). Scrisoarea „a lui Iacob ascetul către sfântul cor” al mănăstirii Vatopedă (Cod Arhivistic K.A.1B, nr. f. 313a-314b).
20. Bibliografie indicativă despre sfinții martiri Vatopedi: NIKODEMOS Agioreitis, Acoluthia Agioreiton Fathers, p. 86 și p. 47 (oda a 9-a, troparul I). O IDIOS, Synaxarist, voi. B, p. 9. EFSTRATIADIS, Agiologion, p. 316. Synaxarist of the Neomartyrs, p. 768-769. RAPTOPOUAOS, Agioreites Martyres, p. 27-36. PATAPIOS KAFSOKALYVITEIS, Sosirea celor latini pe Muntele Athos, p. 111. MOYSSIS AGIOREITIS, Vatopedi Synaxarion, p. 70-76. O IDIOS, Sfinții Muntelui Athos, p. 225. În codicele Sfântul Panteleimon 292, din anul 1841 găsim lucrarea: „Prea evlavioșii părinți strălucind în ascetism pe sfântul munte la cea mai mare Sfântă Mănăstire Vatopedi”. Trebuie menționat că a fost publicată o lucrare cu același titlu, dar din codicele Vatopedi 292 (Moysis AGIOREITIS, Forme sacre, pp. 76-78).
21. În lucrarea „Despre Sfânta Mănăstire Împărătească și Patriarhală a Marii Lavre de la Vatoped, un pelerinaj frumos și preaadevărat și o descriere detaliată”, aflată în Codexul Vatoped 293, p. 46 (Eustratiadis-Arkadios de la Vatoped, Catalogul Codexurilor Mănăstirii Vatoped, p. 62) întâlnim o expresie similară: „Chiar dacă o astfel de mănăstire poate fi găsită fericită și îmbogățită cu tot felul de bunuri...”.
22. În Codexul Vatopedian 292 din anul 1841 (Efstratiadis-Arkadios VATOPEDINOS, op. cit., p. 62), scris de Iakovos Vatopedinos, și în lucrarea „Descrierea sfinților părinți care au fost sfințiți în această mănăstire și în împrejurimile ei” găsim descrierea cu expresii similare: „Și starețul Eutimie, pe numele său, împreună cu alți doisprezece ieromonahi învățați, care i-au examinat bărbătește în persoană, i-au spânzurat pe ceilalți ieromonahi, iar pe stareț, legându-l cu un lanț, s-au dus și l-au lăsat pe o stâncă în mare, dincolo de Kalamitzi, care este la aproximativ trei mile de mănăstire, și acolo s-a înecat și astfel a primit cununa mărturisirii sale.” Vă reamintim că, așa cum am menționat în secțiunea referitoare la opera codografică a lui Iacobus Neaskitiotus, Iacobus Vatopedi obișnuia să copieze lucrări omonime ale sale.
23. Codex Aghios Panteleimonos 731, p. 86-87.
24. Codex Zografou 145-35, pp. 37-38.