Poziția în ierarhia athonită


11.05.2011

Din secolul al X-lea până în prezent, ierarhia instituțiilor athonite a fost un element cheie în organizarea statului athonit. Conform dovezilor arhivistice, Vatopedi a fost inițial ultimul în ierarhie, dar datorită creșterii sale în dimensiune în jurul anului 1040, starețul său Athanasios a semnat documentele Protatonului imediat după reprezentantul Lavriotis și Iverites. Această ascensiune este recunoscută oficial în tipicul athonit al împăratului Constantin al IX-lea Monomah (1045), în prevederile căruia este determinată poziția specială a starețului Vatopedi printre restul stareților athoniți, pe care îi precede, cu excepția celui al Lavrei. De la sfârșitul secolului al XI-lea, Vatopedi va începe, de asemenea, să revendice prima poziție a Lavrei, deși în cele din urmă va reveni la a treia, după Mănăstirea Ivira și înaintea Mănăstirii Amalfi, poziție pe care o va menține pe tot parcursul secolului al XII-lea. Totuși, în 1287, anul în care denumirea de Bazilică a fost adăugată titlului Mănăstirii, starețul acesteia va adăuga la semnătura sa denumirea Mănăstirii drept prima Lavră a Muntelui Athos, indicativ pentru poziția sa înaltă în ierarhia athonită, poate și pentru multitudinea de părinți înscriși în ea, dar și pentru gloria sa din acea vreme, chiar dacă această denumire nu se repetă în perioada bizantină. În 1301, Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) considera Vatopedi ca fiind una dintre primele instituții athonite, în timp ce în 1362 Mănăstirea avea să se ridice din nou pe locul al doilea, pe care îl va menține în secolele următoare, până în prezent.