„Oamenii de la margine” și Biserica

(fragment dintr-un interviu cu părintele Charalambos Papadopoulos, cunoscut și sub numele de „Părintele Livios”)

În cartea dumneavoastră vorbiți - printre altele - despre anarhiști, persoane marginalizate, prostituate, alcoolici... Încearcă Biserica să ajungă la ei?

„Nu vreau să vorbesc despre ceea ce face biserica. Nu sunt competent să judec lucrarea întregii biserici. Nu uitați, sunt un simplu preot într-un sat din interiorul țării. Cu siguranță, multe lucruri importante se fac la nivel pastoral în toate Mitropoliile și se pot face chiar mai multe.”

Ceea ce pot spune este că biserica nu mântuiește prin ceea ce face, ci prin ceea ce este. Dacă biserica este cu adevărat o biserică, adică o comunitate de persoane, cu nume și prenume, care împărtășesc viețile oamenilor, bucuriile, suferințele și necazurile lor, darurile și pasiunile lor, și nu un spațiu în care, cum spune un teolog modern, oamenii își îngrijesc fiecare de ei înșiși, unde fiecare își păstrează bunurile, bucuria, puterea, speranța, credința, virtutea pentru sine și nu le împarte cu ceilalți, atunci toată așa-numita „margină” nu numai că se potrivește, dar este vindecată și mântuită.

Scrierile mele sunt într-adevăr dominate de oameni de la „margini”. Nu știu, dar le iubesc foarte mult. Găsesc în ele o puritate care nu este prezentă în ochii multor cetățeni „adevărați”.

Cred că în sufletele lor predomină în mare măsură onestitatea și umilința. Într-o lume care crede că știe totul, îți spun că nu știu nimic. Într-o societate care, cel puțin în ultimele decenii, s-a simțit „de succes” pentru că a jucat rolul de „prădător”, îți spun că nu sunt nimic.

Dar noi, vedeți, uităm sfidător că Hristos a spus: „Amin, vă spun că vameșii și prostituatele vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu...” De ce? Dar pentru că Hristos a discernut în inimile lor o asemenea puritate și inocență pe care nu le găseai în sufletele cetățenilor „morali” și „respectuoși ai legii” din acea epocă.

Știți, în Exarchia a trăit un mare intelectual tragicomic: Nikolas Asimos. Una dintre multele „prostii” pe care le-a făcut a fost să poarte două cravate la gât și să-i provoace pe trecători spunând „uite, port două cravate, sunt de două ori gentleman”. În acest fel, a cauterizat ipocrizia socială și fariseismul clasei conducătoare.

Uite, moralismul a fost și rămâne o mare ciumă atât pentru societate, cât și pentru biserică. Pentru că modelează o persoană moartă, fără viață, fără miros, fără gust și, mai presus de toate, falsă și ipocrită.

„Nu uita că în inima unui discipol va fi întotdeauna ascuns un trădător, iar în inima unei prostituate un sfânt.”